Mereu se întâmplă!

E ceva ce vezi zi de zi și-ți spui că „așa ceva nu e posibil”. Se tot întâmplă lucruri pe care le considerai imposibil a se petrece. Cine s-ar fi gândit că vom ajunge arestați în propriile locuințe în timpul Pandemiei? Cine s-ar fi gândit că va fi posibil să se exercite asupra noastră tirania vaccinării? Cine s-ar fi gândit că dreptul la opinie va fi atât de brutal interzis așa cum se întâmplă acum în societățile occidentale? Pentru o opinie scrisă pe o rețea socială, în Anglia și în țările europene faci pușcărie. 

Dacă m-aș apuca să înșir aberațiile din societatea actuală, probabil că aș umple cu ușurință cel puțin o ediție de Encyclopædia Britannica. Imaginați-vă că la noi s-au anulat absolut arbitrar niște alegeri. Și, în mod absolut surprinzător, sunt unii care-l iau în serios pe debilul sistemului atunci când spune că va publica raportul despre anularea alegerilor? Deh, el idiot natural, ceilalți cretini „by design”.

Problema pe care trebuie să o înțelegem este că toate aceste chestiuni „de nefăcut” se petrec într-o societate clădită pe concepțiile unor radicaliști ai libertății, precum Rousseau. În lumea Occidentului, în care „libertățile și drepturile” sunt considerate sfinte, încălcarea lor a ajuns o rutină, o banalitate. Ceva care se agravează de la o zi la alta. Ce să înțelegem?

În fapt, e vorba de o chestiune logică, cunoscută și teoretizată din cele mai vechi timpuri. În China i se spunea „Mandatul Cerului” sau ciclul dinastic, parte din filosofia oficială a statului. Ceva mai târziu, mai precis prin secolul al XIV-lea, gânditorul arab Ibn Khaldun introduce noțiunea de Asabiyyah, care s-ar traduce acum prin solidaritate socială. Un stat rezistă exact atât timp cât rezistă această Asabiyyah. Grupurile periferice - formate din oameni simpli, triburi, revoluționari - au o solidaritate uriașă pentru că au trecut împreună prin greutăți. Astfel ajung să cucerească orașele și să definească noul stat. Doar că, odată instalați la putere, în maximum 3-4 generații(aproximativ 120 de ani), viața urbană luxoasă și banii le distrug solidaritatea. Copiii liderilor nu mai știu ce înseamnă efortul, devin egoiști, statul slăbește, iar un alt grup cu o Asabiyyah mai proaspătă și mai puternică îi mătură de pe scena istoriei.

Teoria ciclului statal/civilizațional nu a rămas o noțiune pierdută în istorie, ci s-a distilat în epoca modernă prin intermediul unora ca Arnold Toynbee sau Peter Turchin. Ca idee, un ciclu complet are patru faze:

Faza 1: Definirea sau Geneza(Solidaritatea inițială)

Un nou sistem apare, de obicei pe ruinele unuia vechi sau în urma unui haos(război, revoluție, invazie). O elită nouă, disciplinată și unită în jurul unei idei puternice(religie, ideologie, identitate națională), pune bazele statului. Caracteristicile acestei perioade sunt cât se poate de clare: legi simple și stricte, instituții eficiente, iar corupția este minimă. Există o coeziune socială uriașă – oamenii sunt dispuși să facă sacrificii pentru colectiv.

Faza 2: Creșterea și Expansiunea(Epoca de Aur)

Statul își consolidează instituțiile, armata și economia. Începe să acumuleze bogăție, să construiască infrastructură și să își extindă influența geografică sau culturală. Acum principala caracteristică este apariția birocrațiilor complexe care administrează eficient resursele. Populația crește, nivelul de trai crește, iar artele și științele înfloresc. Este momentul de apogeu.

Faza 3: Stagnarea și Supraproducția de Elite(Birocratizarea)

Bogăția aduce confort, iar confortul aduce băltirea. Coeziunea socială de la început începe să se fisureze. Apare ceea ce istoricul Peter Turchin numește „supraproducția de elite”: prea mulți oameni bogați și influenți care se luptă pentru aceleași funcții de putere, în timp ce baza societății(populația de rând) începe să sărăcească din cauza taxelor sau a inflației. Principala caracteristică a acestei faze este individualismul care înlocuiește spiritul de sacrificiu. Instituțiile devin rigide, greoaie și obsedate de propria supraviețuire, nu de eficiență.

Faza 4: Decadența și Colapsul(Faza Terminală)

Statul devine insolvabil financiar, iar corupția devine sistemică. Încrederea cetățenilor în instituții scade la zero, pierzându-se legitimitatea. Sistemul devine extrem de fragil la șocuri externe(crize economice, invazii) sau interne(război civil). Caracteristica perioadei este prăbușirea violentă, fragmentarea. Sistemul nu mai poate fi reformat din interior pentru că „piesele” sale refuză să își piardă privilegiile.

Vi se pare cunoscut? Faceți o panoramare a situației locale și internaționale pentru a înțelege cât se poate de simplu și precis faza în care ne aflăm. Întreg Occidentul este compus din state falite din punct de vedere financiar, iar corupția e atât de mare încât a ajuns legiferată. Există pretutindeni o polarizare socială maximă, în care adevărații baroni, cei 1%, dețin peste 99% din bogăția națiunii. Reformă? Nici vorbă! Uitați-vă la Trump: a venit din campania electorală cu un program aducător de speranță și a sfârșit-o prin a stipendia complexul militaro-industrial pentru a nu fi mâncat. 

Ca să facem povestea chiar mai interesantă, vă voi spune că există inclusiv un pattern al actualei faze. Modul în care se prăbușesc instituțiile statului este unul care s-a repetat permanent de-a lungul timpului. Există și aici trei faze:

Faza 1: Colapsul sistemului imunitar

Prima dată pică instituțiile de control și integritate. Candidata numărul 1 este Justiția unde, prin numiri sau infiltrări(vezi cazul judecătorilor și procurorilor aflați pe listele cu acoperiți ale serviciilor secrete), se ajunge la aplicarea preferențială a legii. În aceeași categorie intră instituțiile de reglementare economică. Însă, componenta care e cel mai brutal lovită este presa independentă. Aceasta este ori cumpărată, ori cenzurată. Totul se întâmplă pe fondul unei scheme cât se poate de banală: creșterea crasă a incompetenței.

Faza 2: Falimentul sau picajul instituțiilor de servicii publice și infrastructură

Consecințele primei faze încep să se propage peste tot în societate. Corupția generalizată și incompetența cresc prețurile diverselor prestații în relația cu statul și astfel instituțiile care oferă servicii populației intră în colaps operațional. Învățământul și Sănătatea intră în blocaje, calitatea lasă de dorit. Infrastructura critică se deteriorează ca efect al lipsei de mentenanță. Și, cu toate că „oferta statului” e din ce în ce mai slabă calitativ, cresc taxele și impozitele s.a.m.d.

Faza 3: Cetatea asediată

Când serviciile publice s-au prăbușit și populația este revoltată, statul își pierde complet legitimitatea. Singurul mod în care sistemul mai poate supraviețui este prin forță brută. De aceea, instituțiile de forță sunt ultimele finanțate și cele mai feroce apărate de elite. Aparatul Fiscal devine extrem de agresiv, încercând să stoarcă ultimele resurse de la populație și afaceri pentru a menține statul pe linia de plutire. Serviciile de Informații și Poliția Politică/Jandarmeria își schimbă rolul de la protejarea siguranței naționale la protejarea elitelor de propriul popor. Primesc bugete mari, tehnică de combatere a revoltelor și imunitate legală. În acest context armata devine ultima linie de apărare a sistemului. Sună cunoscut

Dacă ceea ce spun pare o noutate, imaginați-vă că s-a întâmplat de atâtea ori încât a ajuns să fie teoretizat.  Și, ceea ce e surprinzător e că, în ciuda faptului că totul e documentat, se fac de fiecare dată aceleași erori. Te întrebi de multe ori de ce?

OK, ca om simplu e scuzabil. N-ai cum să ții cont de chestiunea asta. E o informație care te interesează cumva tangențial, deci dacă nu ai habar, nu e grav. Dar ca planificator al societății, ca serviciu al sistemului, să nu ai habar in ce ape te scalzi, pare de neiertat. 

Povestea este însă alta. Chiar și dacă știi, n-ai ce face! Fatalitate? N-aș zice. Motivul e mult mai simplu: se ajunge indubitabil în zona în care reforma e imposibilă. Asta e situația în care ne aflăm. Uitați-vă peste tot în lume: Trump, Macron, Starmer, Merz sau Nicușor Dan. Toți niște papagali. Și al nostru care-i și întrece pentru că, dincolo de prostie, mai are și un grad de dileală de-a dreptul nesustenabil și, în același timp, deosebit de comic pentru mase. Când vezi câtă prostie se înghesuie la nivelele 1 și 2 ale Occidentului te și întrebi cum de funcționează. Vă imaginați că o proastă notorie precum Kaja Kallas face politica externă a UE?

Cum de mai funcționează lumea? Răspunsul e simplu: din inerție. Și nu funcționează ci se rostogolește ori până la explozie ori până-n groapă. 

După ce ucrainenii și-au bătut joc de noi, ucraineanul desemnat premier vrea să ne sărăcească

În conferința de presă de ieri, și Nicu Psihicu și Miruță - Cap-de-Tablă au susținut o aberație, cum că e dreptul Ucrainei să se apere. De aceea v-am dat extrasul din Convenția de la Haga din care rezultă limpede că ceea ce a făcut Ucraina este instrumentarea unor atacuri ilegale pe teritoriul suveran al României. Adică un atac armat asupra României. Când au făcut asta în Polonia, polonezii s-au burzuluit instantaneu și jigodiile de la Kiev și-au cerut scuze. Când au făcut-o în Grecia, grecii au protestat, iar Ucraina și-a cerut scuze. În cazul nostru, proștii de la putere au dat telefoane, iar ucrainenii practic au urinat pe ei. Suficient pentru ca boii noștri să iasă public să spună că „Rusia e de vină”.

România atacată din exterior și interior

Dragii mei, scuzați-mă că insist, dar de data aceasta s-a încălcat orice limită. Am pus totul cap la cap și sunt îndreptățit să cred că puterea impusă de la București a complotat împotriva românilor. Analizând declarațiile și ceea ce s-a întâmplat cred cu toată forța că, în realitate, am avut de-a face cu o strategie de intrare a României în război prin sacrificarea inutilă a unor oameni nevinovați. Să repunem acum, la rece, totul pe hârtie ca să încercăm să înțelegem ce s-a întâmplat.

Realitatea începe să lovească

Sunt tot felul de imbecili pe-aici care-mi repetă basmele cu „imbatabilele drone ucrainene”. Adică narațiunile-dejecție  răspândite de propagandă. Doamne și ce se bucură bieții imbecili, bietele nevertebrate care n-au nici măcar un neuron funcțional. Dragii mei retardați, sunteți gata să priviți lumea fără filtrul propagandei și puțin mai  nedrogați? Știu că nu, tocmai de-aia vă dau „la temelie”.

Să fie To(lo)mac!

Inițial m-a cuprins scârba. Și-am rămas tot acolo. Cum e posibil așa ceva? Cum să-l iei pe un bou de pe stradă și să-l propui premier în condițiile în care a participat la alegeri unde nu l-a votat nici propria-i umbră? Cine e Tomac? Un tolomac găsit de băsescu și împins în vârful oștii sale de strânsură. Un nimeni de peste Prut, aterizat în politica românească strict conjunctural. Te uiți la el, îi vezi privirea-i bovină și-ți spui precum olteanul: „așa ceva nu se există”!

Dar vă dați seama cât de prost e dacă inclusiv băsescu, cel pe care l-a servit umil, a spus despre personaj că „s-a născut talent și moare speranță”. 

Dar To(lo)mac n-are nicio vină. Într-o țară în care președinte e un debil precum Nicu Psihicu, Tomac iese în față precum păduchele pe frunte. E natural: ce altceva poți avea ca premier în afară de un prost? Îmi poate spune și mie cineva ce-a făcut To(lo)mac la viața lui? Se tot învârte prin politică de când l-a „descoperit” băsescu și Securitatea. Și se învârte strict degeaba. Nici el nu știe ce-i cu el în viața lui. Dar asta nu-i un dezavantaj în ziua de azi. Rimează perfect cu Nicu Psihicu, cel care n-a înțeles nimic de când se știe. Când ai președinte un bou, premier n-are cum să fie decât o vacă. Iar, la cum se comportă, To(lo)mac e mai abitir decât două vaci!

România a ajuns de râs! Securitatea ne-a băgat cu oiștea-n gard. Uitați-vă puțin la Grindianu cum s-a activat de parcă l-au chemat la unitate să facă „târăș pe coate”. Ieri îi cerea demisia ăluia de la armată deoarece așa i s-a șoptit în cască, azi spune senin că-i asigură majoritatea lui To(lo)mac. Cel puțin eu unul așa interpretez declarația „Partidul Social Democrat este deschis să discute cu prim-ministrul desemnat Eugen Tomac în vederea coagulării unei majorități parlamentare”. 

Băi, pesedeilor, băi cretini mici, voi chiar nu vă treziți decât când v-o îneca ăsta ca pe puii de curcă? Doamne, cât de proști sunteți! Nu-mi pot imagina așa ceva. Să fii tu cel mai mare partid din Parlament și să te facă din rictus un neica nimeni? Că, până la urmă, cine naiba e Grindianu ăsta? Un nul, un zero absolut!

Chestiunea a ajuns nasoală de tot. Suntem într-o fundătură cum nu se poate. În mod normal, pentru felul în care a condus consultările,  căcatul de Mucușor trebuie suspendat rapid. N-ai cum să încalci în asemenea hal legile țării. Nu e posibil așa ceva! Îl iei pe-un prost de pe stradă și-l desemnezi premier? Păi de ce nu l-ai luat, bă, pe dezafectatul de Marian Ceaușescu? Cel puțin ăla avea un program: „Borfașule, dă bă banii înapoi!”. Mă rog, n-ar fi ieșit nimic, dar dily ăla e mult mai reprezentativ decât nimeni To(lo)mac.

Mă opresc aici. Mi-e scârbă. Punct!

Dar ce e oare în spatele tuturor acestor ciudățenii?

Ilie de la Oradia i-a dat lui Teszári de la Oradia un contract cu dedicație de 196 milioane EUR, bani finanțabili prin SAFE. M-am uitat cruciș de trei ori la știre. Ce treabă are Digi cu Apărarea? Contractul? Stați puțin că aici e și mai șocant: „dezvoltarea unei platforme integrate de tip LLM pentru securitate cibernetică”. 

Avalanșa

Ați auzit că s-a organizat un „Consiliu de Securitate al ONU la cererea României”? Am pus cu ghilimele deoarece așa a anunțat vrăjitoarea Țoiu. M-am crucit când am auzit, pe toate mediile, aceeași informație ventilată. Ba, mai mult, ratații de pe la televiziunile sistemului așteptau cu înfrigurare întrunirea Consiliului de Securitate. Și-apoi, brusc, tăcere! Au dat câte-un articol de umplutură și gata.